Despre carte: 2016 / „În ultimele decenii, interesul pentru arta foamei a scăzut în mod clar. Dacă în vremuri mai vechi organizarea unor astfel de spectacole putea aduce o sumă considerabilă, acum nu există niciun motiv pentru asta. Alteori. Atunci, pe vremuri, tot orașul bâzâia de el, grevărul foamei, tot mai mulți oameni se revărsa de la o zi la alta; toți voiau să se uite la el măcar o dată pe zi; Până la urmă, au deschis abonamente pentru cei care și-au dorit-o, pentru a putea sta în fața unei mici cuști cu zăbrele de dimineața până seara. Chiar și noaptea se țineau excursii - la lumina torțelor pentru un efect mai mare; în zilele senine colivia era scoasă în aer, iar apoi copiii erau aduși să o admire; pentru adulți era doar o distracție care devenise la modă, iar copiii se uitau cu gura căscată, cu toți ochii deschiși, ținându-se de mână de frică, uitându-se la felul în care el, palid, în colanți negri, cu coaste proeminente, stătea, neglijând scaunul, pe un împrăștiat de paie, înclinându-se politicos, încercând să răspundă la întrebări, întinzându-și mâinile prin gratii pentru ca oricine să-i verifice subțirea. Apoi s-a retras din nou în sine, nu a băgat în seamă nimănui altcineva, nici măcar sunetul ceasului, singurul obiect din cușcă, ci a privit înainte doar cu ochii pe jumătate închiși, sorbind apă dintr-un pahar mic pentru a-și uda. buze…»